Nelu Scripciuc

- EAAFR, AFIAP, Hon MPC -
Preşedintele Asociaţiei Fotografilor Profesionişti FotoClubPro Arad

boy

E uşor să vorbeşti despre oameni. Să prezinţi fapte şi evenimente. O scurtă documentare te ajută să caracterizezi un om, să îl lauzi sau să îl critici. E mult mai greu atunci când trebuie să vorbesc despre mine. Cine sunt eu? Ce am făcut? Unde am fost şi unde am ajuns? Voi încerca totuşi să realizez o autobiografie. Despre mine, Nelu Scripciuc. Spun Nelu Scripciuc şi nu Ioan Scripciuc deoarece în foto-video cu toţii mă cunosc sub apelativul, Nelu. Aşadar, pe parcursul acestei lucrări veţi găsi, numele Nelu Scripciuc.

Am ales să încep cu fotografia – pasiunea mea de mic copil. Am început să fotografiez încă dinainte de a avea buletin. La aproape 14 ani un prieten a vrut să îmi ofere un aparat foto – Orizont – însă fratele meu a considerat că sunt prea mic pentru a-l folosi şi l-a încuiat în dulap. Acest lucru m-a ambiţionat şi m-am făcut să îmi doresc propriul meu aparat, cumpărat pe banii mei. Cum prea multe modalităţi de a câştiga bani nu aveam la aceea vreme, ideea a venit în prag de Crăciun. Mi-am luat prietenii şi am pornit la colindat. Când am împărţit banii ochii începuseră să îmi lucească pentru că deja ştiam că îmi voi cumpăra aparatul. Aşa a şi fost. Au urmat mai apoi ani în care am fotografiat tot ce întâlneam, de la animalele din curte, la peisaje, oameni de pe stradă, colegi la şcoală.

Mama a înţeles pasiunea mea pentru fotografie iar în anul 1989 am convins-o să mă înscrie la Şcoala de Arte din Arad, la secţia artă fotografică. După doi ani am absolvit-o cu nota 10. M-am specializat şi la alte şcoli în fotografie. În anul 1997 am văzut un anunţ în ziar prin care spunea că se angajează foto reporteri. Nu am stat prea mult pe gânduri şi am mers cu un portofoliu, iar peste câteva zile eram angajat. Despre fotografia jurnalistică pot să spun că din 1997 când am păşit în redacţia ziarului Observator Arădean, o practic în continuare cu aceeaşi pasiune. Am avut fotografii publicate în ziare locale dar şi naţionale printre care pot aminti: Observator Arădean, Jurnalul Naţional, Adevărul, Ziua, Gazeta Sporturilor...

Revenind strict la pasiune pot spune că sunt membru fondator al Foto Club Arad iar între anii 2000 – 2008 am fost preşedintele clubului arădean. În anul 2008 am luat o decizie importantă: am renunţat la calitatea de preşedinte al acestui club şi am decis să îmi înfiinţez propria asociaţie, denumită FotoClubPro Arad. Pasionat de fotografie încă din tinereţe, nu am ezitat să particip la cât mai multe expoziţii de grup. Însă luându-le în ordine cronologică, îmi amintesc şi acum vernisarea primei mele expoziţii personale. Se întâmpla în anul 2000. A fost o expoziţie de nuduri foarte apreciată de criticii vremii. În anii următori a urmat o serie de participări la saloane naţionale şi internaţionale.

Revenind strict la pasiune pot spune că sunt membru fondator al Foto Club Arad iar între anii 2000 – 2008 am fost preşedintele clubului arădean. În anul 2008 am luat o decizie importantă: am renunţat la calitatea de preşedinte al acestui club şi am decis să îmi înfiinţez propria asociaţie, denumită FotoClubPro Arad. Pasionat de fotografie încă din tinereţe, nu am ezitat să particip la cât mai multe expoziţii de grup. Însă luându-le în ordine cronologică, îmi amintesc şi acum vernisarea primei mele expoziţii personale. Se întâmpla în anul 2000. A fost o expoziţie de nuduri foarte apreciată de criticii vremii. În anii următori a urmat o serie de participări la saloane naţionale şi internaţionale.

Trecând la anul 2011 pot spune că a fost un an plin de emoţie şi împlinire profesională. A fost anul în care am fost recompensat de către Asociaţia Artiştilor Fotografi din România cu titlul de EAAFR pentru lucrările mele, expuse în saloane naţionale și internaționale. Un an mai târziu, în 2012 surpriza a fost şi mai mare. Am primit titlul de AFIAP din partea Federaţiei Internaţionale de Fotografie. Rămânând acum tot la titluri şi distincţii nu pot să nu menţionez şi titlul onorific Hon MPC primit din partea MPC Photographic Club of Hong Kong. Este vorba despre un club cu care am stabilit un parteneriat şi care a făcut posibil ca aparatul să surprindă momente inedite dintr-o ţară ce diferă total de România, din punct de vedere cultural, economic sau social.

În intervalul 2012-2014 am fost iniţiatorul şi totodată coordonatorul principal al taberei internaţionale de fotografie "Art-Image" Arad, eveniment unic în domeniu, la nivel de judeţ Arad. am dorit acest lucru pentru că alături de mine municipiul Arad are mulţi fotografi pasionaţi şi doritori de nou şi inedit. Prin această tabără am reuşit nu doar să aducem la Arad artişti de talie internaţională ci am reuşit să învățăm din experienţa lor, să ne perfecţionăm şi să ne dorim mai mult.

În cele ce urmează vă ataşez câteva date despre activitatea mea fotografică, de la începuturi până în prezent.

Activitatea foto:

Expoziții și proiecte personale:

Hobby-urile mele

Curios sau nu toate gândurile mele duc la ….fotografie. tot ce ţine de arta fotografică iubesc şi mă pasionează. Îmi aloc marea majoritate a timpului meu liber fotografiei. Sunt un colecţionar de aparatură foto. Am peste o sută de aparate vechi care la un moment dat au fost expuse la Complexul Muzeal din Arad cu ocazia evenimentului Noaptea Muzeelor. Au putut fi admirate de numeroşi arădeni, unii dintre ei manifestându-şi interesul de unele exponate, întrebând de când datează şi mai ales în ce context am intrat în posesia lor. Aparatele au fost expuse timp de trei luni de zile în cadrul unei secţii renovate special pentru această expoziţie. Sunt lucrurile cu care mă mândresc iar pe viitor îmi doresc să îmi îmbogăţesc colecţia.

Aşa cum spuneam viaţa mea se învârte în jurul pasiunii mele. Tot din pasiune şi din dorinţa de perfecţionare am înfiinţat o Asociaţie non-profit – FotoClubPro Arad care numără 30 de membri activi, participanţi la saloane naţionale şi internaţionale.

Prin această asociaţie am reuşit să organizez numeroase evenimente dintre care unul unic în judeţ – Tabăra Internaţională de Fotografie ART - IMAGE, aflată anul acesta la a III-a ediţie. Tabără îşi propune să aducă anual, cel puţin 10 fotografi din diferite ţări ale lumii care să surprindă judeţul nostru în diferite ipostaze. În fiecare an, cele mai bune lucrări din timpul taberei sunt cuprinse într-o expoziţie itinerantă.

Aşadar hobby-ul meu central şi poate singurul este fotografia. Prin fotografie pot spune că îmi satisfac şi alte pasiuni – călătoriile, sportul… - pentru că fotografiile realizate de mine sunt pe tematici variate şi pentru a le realiza călătoresc atât în ţară cât şi în străinătate.

Despre artistul Nelu Scripciuc

Despre artişti vorbesc de obicei criticii de artă. Să vorbesc despre mine înseamnă să fiu oarecum subiectiv. Încerc să nu fac acest lucru şi să las mai mult evenimentele organizate sau a cărui protagonist am fost să vorbească despre mine. Găsiți în portofoliu câteva dintre fotografiile surprinse de mine şi totodată cu care am participat la saloane naţionale sau internaţionale.

Portofoliu


Contact


Arad, RO

Tel: 0744281987

Email: neluscripciuc@gmail.com


Va rog sa imi trimiteti un mesaj: